Casa de Cultură Ștefănești a organizat pentru românii din Franța un simpozion dedicat Centenarului. In prim planul evenimentelor s-a aflat generalul Gheorghe Băgulescu, una dintre figurile marcante ale cele două Războaie Mondiale.
După ce a luptat Primul Război Mondial, în Batalionul de vânători de munte, cpt. Băgulescu Gheorghe a fost decorat cu cel mai înalt ordin militar român „Ordinul Mihai Viteazul”, alături de alți 14 militari ai unității.
A fost numit atașat militar al Regatului României în Imperiul Japonez (1935-1939) și ambasador al României în Japonia, Manchuko și China (1941-1945).

A fost înaintat la gradul de general de brigadă în trupele de munte pe 14 septembrie 1940 „ca un exemplu al îndeplinirii datoriei și tăriei de caracter”
Recuperat de americani în 1946, emigrează mai târziu în sudul Franței, de unde va sprijini material CNR și pe generalul Nicolae Rădescu.

A fost un opozant al lui Alexandru Marghiloman (În urma publicării textului tratatului de pace semnat la încheierea Primului Război Mondial, „în numele conștiinței națonale”, Băgulescu a lipit pe zidurile Iașilor un manifest violent la adresa lui Marghiloman și a „presei mercenare, puse în slujba inamicului”, în care îl amența pe Marghiloman că „trebuie să existe pe undeva un suflet curat, un revolver încărcat sau o grenadă”. A fost dat în judecată și achitat.), al lui Carol al II-lea al României și al lui Ion Antonescu, căruia i-a refuzat propunerea de a prelua portofoliul Ministerului de Interne. Se spune chiar că Băgulescu a fost contactat înaintea lui Antonescu pentru a prelua șefia statului, după abdicarea regelui în 1940.

În 1943, la ordinul lui Hitler, s-a organizat de către Gestapo un atentat la viața lui Gheorghe Băgulescu. Scăpat cu viață, a fost ajutat de diplomați elvețieni și a reușit să fugă în S.U.A., de unde a plecat în Franța și s-a stabilit la Nisa, pe Coasta de Azur. În 1950 l-a cunoscut pe primarul localității Menton și a lăsat colecția sa de artă orientală acestei localități, [3]La Muzeul Carnoles des Beaux-Arts din Menton, se află la ora actuală 683 de stampe și 56 de kakemono-uri. În semn de recunoștință, a primit titlul de „Cetățean de onoare al orașului Nisa”.

Simpozionul despre Gheorghe Băgulescu-Eroul Marii Uniri uitat pe Coasta de Azur a fost un succes! Ca manager al Centrului Cultural Ștefanesti sunt mândră că am reușit primul eveniment în afara Romaniei și nu am plictisit pe nimeni,din contra,publicul era de patrioți care simt și iubesc românește. Ca româncă,multă vreme traitoare în Italia și Franța, mulțumesc tuturor celor prezenți de la Monaco, Brescia, Milano sau Nisa și vreau să stiti ca pentru voi am făcut acest eveniment și sunt fericita că mi-ați fost alături!, a declarat directorul Casei de Cultură Ștefănești, Lavinia Năstase.