Primăria Pitești are în derulare două proiecte de reabilitare a Sălii Polivalente Pitești și a stadionului Nicolae Dobrin, prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești. La Sala Polivalentă este vorba despre o investiție derulată prin SPEP de 100 000 lei, cu data de finalizare la 28.12.2018, lucrări care se execută din fonduri bugetare proprii.

Și pentru stadionul Nicolae Dobrin a fost alocată tot o sumă de 100.000 lei, fiind vorba despre niște reparații, printre care se pare că și un gard. Tot SPEP este instituția care derulează acest proiect, data de finalizare fiind de 18.12.2018. Mai există o restanță de 19.034 lei care trebuie achitată din bugetul local.

În urmă cu doar câteva zile, directorul SPEP, Constantin Zichil, afirma că instituția pe care o conduce și care administrează stadionul din Trivale desfășoară o activitate foarte bună, întreținând exemplar stadionul. Numai că, realitatea îl contrazice: toată vara iarba a crescut sălbatic pe unde a vrut, multe dintre bănci și scaune au fisuri, toaletele sunt insalubre și multe alte probleme. Poate după această reabilitare care se va termina luna viitoare, așa cum ne-a declarat un consilier local, stadionul va avea o altă față. Poate…Dar ce se reabilitează?

Intre timp mult anunțata mare reabilitare care ar trebui să se facă prin Compania Națională de Investiții mai are de așteptat. CNI are ca prioritate modernizarea arenelor care vor găzdui meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal din anul 2020: stadionul Rapid, stadionul Steaua și arena Arcul de Triumf.