Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local Pitești organizează cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie 2018, o suită de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri.
Paradă și defilare militară în zona centrală, foc de artificii, ceremonia de aprinderea a bradului de Crăciun și a iluminatului ornamental de sărbători sunt numai câteva dintre evenimentele pregătite pentru piteșteni.

Vor avea loc spectacole susținute de elevii piteșteni realizate în colaborare cu Instituția Prefectului Argeș și Consiliul Județean Argeș.
Seara, în Piața Primăriei, vor cânta trupele Provincialii și The Motans.