finante arges

Biroul Executiv al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante solicită, în mod ferm, renuntarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finantelor Publice si unitătilor subordonate, din următoarele motive:

1) În Parlamentul României, la Camera Deputatilor, există un proiect de lege pentru modificarea structurii organizatorice a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, iar reducerea posturilor vacante înaintea adoptării acestei legi ar produce perturbări majore ale activitătii decolectare a veniturilor la bugetul statului.

2) Ministerul Finantelor Publice nu s-a pronuntat încă cu privire la textul proiectului delege privind reorganizarea ANAF, în consecintă nu s-a făcut nicio analiză serioasă referitoare la efectele acestei măsuri si în privinta posturilor necesare pentru buna functionare a institutiei. Biroul Executiv al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante condamnă amatorismul cu care Ministerul Finantelor Publice îsi tratează proprii angajati.

  1. Acordul pe care conducerea Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante l-afăcut cu ministrul finantelor publice, domnul Eugen Teodorovici, nu a vizat nici de cum reorganizarea sistemului si reducerea de posturi. Acest acord presupunea:- Analiza necesarului de personal la nivel national- Analiza plecărilor naturale din sistem (pensionare, migrări ale personalului, etc)- Îmbunătătirea sistemului informatic (în prezent sunt necesare 45 de minute pentru afinaliza o lucrare cu actualele calculatoare si softuri)- Alocarea fondurilor pentru achizitionarea mijloacelor materiale necesare desfăsurăriiactivitătii curentePe cale de consecintă, Biroul Executiv a hotărât demararea procedurilor pentru declansarea actiunilor de protest la nivel national, cu consecinte grave în următoarea perioadă. Salariatii fiscului din România nu doresc să afecteze activită ile desfăsurate cu ocazia centenarului, însă un astfel de tratament din partea conducerii ministerului finantelor publice îi obligă să demareze de urgentă actiuni de protest la nivel national, care pot degenera în greve spontane, necontrolabile de către organizatia noastră., se arată într-un comunicat remis știridepitești.ro.