Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeş a luat decizia de a dizolva Biroul Permanent Local al PNL Piteşti, condus de Radu Perianu. Intr-un comunicat de presă, liberalii își motivează astfel decizia:

Cel mai important motiv este acela că BPL al PNL Piteşti nu a avut activitatea satisfăcătoare pe plan intern (legat de organizare şi disciplină), cât şi pe plan extern (conferinţe de presă, luări de poziţie publice etc).
Menţionăm că decizia BPJ a fost adoptată în acord cu documentele partidului (Statut, Regulament şi Cod de Etică). 24 de membri ai BPJ au votat pentru dizolvare, 2 au votat împotrivă şi au fost 3 abţineri.
În continuare, BPJ al PNL Argeş va proceda statutar pentru numirea unui BPL interimar la PNL Piteşti.