Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut uşor luna noiembrie 2018, la 15,4% din totalul consumului, cu 0,1 puncte procentuale mai mult faţă de septembrie 2018, potrivit unui studiu al Novel Research, relatează Agerpres.ro.

Media anuală a comerţului ilegal cu ţigarete în 2018 este de 16,3%, în creştere faţă de 16% cât s-a înregistrat în 2017.
Conform studiului, regiunea nord-est se află în luna noiembrie 2018 în creştere accelerată a contrabandei, cu 7,6 puncte procentuale (p.p.) faţă de septembrie, ajungând la 41,1%.

„Un reviriment negativ semnificativ, de 4,9 p.p. se înregistrează şi în sud-vest, unde studiul precedent notase cea mai importantă scădere. Pe de altă parte, în zona Bucureşti, se înregistrează o scădere consistentă de aproape 6 p.p., iar în vest, cu 5,7.P.p. până la 20,4%. Din punct de vedere al provenienţei, ‘cheap whites’ (ţigarete no-name, produse legal sau ilegal şi destinate pieţei negre) continuă să fie principala sursă, cu aproape 60%. Ponderea produselor din tutun provenite ilegal din Moldova se află în creştere (cu 5,6 p.p. până la 27,2%), iar Ucraina şi Serbia rămân relativ constante”, a declarat Marian Marcu, director general Novel Research., citat de știripesurse.ro.