La această oră, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., efectuează 12 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de fals de monedă.

Acțiunea vizează locuințele a 10 persoane de pe raza municipiului București și a județului Ilfov.

Din cercetări s-a stabilit că, în septembrie – noiembrie 2018, cei în cauză ar fi achiziționat mai multe bunuri de pe site-uri de profil din România, folosind la achitarea acestora bancnote contrafăcute din cupiura de 50 de euro.

Din activitatea infracțională, aceștia ar fi obținut bunuri de peste 25.000 de lei.

10 persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, pentru audieri.

În activități sunt angrenați și jandarmi, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
[10:15, 12.3.2019] Madalina Politie: În această dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești au efectuat un număr de 12 percheziții domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de înșelăciune, în formă continuată şi punere în circulație de valori străine falsificate în formă continuată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada mai 2018-noiembrie 2018, un număr de 3 suspecţi au iniţiat un grup infracţional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori străine falsificate și înșelăciune, prin achiziționarea de telefoane mobile şi a altor bunuri de la persoane care au postat anunțuri de vânzare site-uri de profil, în schimbul unor bancnote în cupiuri de 50 de euro false, membrii grupului acţionând în diferite oraşe din ţară, dar şi în municipiul Bucureşti.

În cadrul grupului infracțional organizat, liderul grupului a avut rol coordonator, acesta fiind cel care procura bancnotele false, identifica persoanele de la care urma să fie achiziționate telefoanele mobile sau alte bunuri (ex. autoturism, televizor), coordonând activitatea de achiziție desfășurată de către ceilalţi membri ai grupului.

Grupul structurat format din cei 3 suspecţi a acţionat în perioada septembrie –noiembrie 2018, membrii săi au deţinut o cantitate însemnată de monedă străină falsificată şi au pus în circulaţie o asemenea monedă în valoare de 3.600 euro, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste prin inducerea în eroare a mai multor persoane vătămate, cărora le-au creat pagube materiale în valoare de 3.600 euro şi 7.700 lei, prejudiciu stabilit la acest moment al cercetărilor. Modul coordonat în care membrii grupului au acţionat rezultă din numărul actelor materiale săvârşite într-o perioadă relativ scurtă de timp, aproximativ 3 luni (8 acţiuni ce îndeplinesc fiecare în parte tipicitatea infracţiunilor de punere în circulaţie de monedă străină falsificată şi înşelăciune, în formă consumată sau tentativă), plasarea pe piaţă a unui număr de 72 bancnote in cupiură de 50 euro, dar şi modalitatea coordonată în care aceste persoane au acţionat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că liderul grupului urmărea postările de anunţuri de pe o platformă online de profil şi contacta vânzătorii, achita contravalorea unor servicii cu astfel de monedă străină cunoscând că este falsificată,se prezenta sub o identitate nereală, pentru a împiedica identificarea adevăratei identităţi şi inducea în eroare persoanele vătămate prin substituirea produselor iniţiale cu mulaje din plastilină.

La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești vor fi aduse în vederea audierii un număr de 10 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție., se arată într-un comunicat de presă.