Joi, ministrul Transporturilor a venit în Argeș. A inspectat stadiul lucrărilor pe DN 73 care se execută în sensul giratoriu de la intarea în Mioveni. Aici, ministrul a trebuit să fie foarte atent pe unde calcă – Atenție la canal!
După această oprire, ministrul împreună cu cei care îl însoțeau a mers la gara Ciumești pe unde trec vagoanele de la Autoturisme Dacia. Aici un nene cu o planșă, un puț părăsit, niște cătei care priveau temători la cei care le-au perturbat siesta, niște muncitori alungați mai în spate și europarlamentarul Gabriela Zoană.
A mai zis ceva ministrul despre autostrada Pitești-Sibiu, că au deblocat proiectul, ceva de Cioloș și că va fi bine. Dacă doriți să citiți integral declarația: „Am refăcut procedurile de achiziţie şi îndată ce va apărea modificarea legislativă vom desemna şi câştigătorul. Noi am deblocat proiectul autostrăzii care fusese pus într-un sertar şi uitat de către guvernarea Cioloş. Avem o atitudine pro-activă şi am lansat licitaţiile pentru proiectarea şi executarea anumitor tronsoane, deşi am fost criticaţi că nu aveam avizul de mediu. Uite că acum avem şi avizul de mediu! Pentru secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş avem termen de depunere a ofertelor 3 iunie. Mergem mai departe. În 2016 mulţi nu şi-au dorit să fie implementat proiectul autostrăzii, dar iată că noi o vom face!” Imediat cum a plecat ministrul, muncitorii și-au strâns utilajele și au plecata casă.