Din păcate, nu scăpăm de vremea rea nici la începutul acestei săptămâni. ANM a emis o atenționare cod galben valaibilă până marți la ora 23.00, avertizând asupra riscului producerii de furtuni în majoritatea țării. Conform specialiștilor în meteorologie, instabilitatea atmosferică se va manifesta în 33 de județe inclusiv județul Argeș.. Sunt așteptate averse însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice și vijelii.

“Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnalaaverse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor”, transmit meteorologii în avertizare.

Reamintim că până astăzi la ora 23.00, era în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe zone. “În sudul, estul și local în centrul țării și la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp”, anunțau meteorologii.