Bicicliști, mașini, animale și chiar copii au căzut într-un canal cu o adâncime de 2 metri. Canalul trece prin fața porților oamenilor din satul Brăileni, comuna Bascov. După ce că acest canal colectează apa venită de pe mai multe șanțuri, iar atunci când plouă inundă totul, în zilele de secetă, apa se transformă într-o adevărată mlaștină care miroase îngrozitor, devenind un mediu propice pentru șobolani, șerpi și alte viețuitoare care ajung, mai apoi, în gospodăriile oamenilor. Localnicii au ajuns la disperare și spun că primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, ignoră problema.
Câțiva cetățeni s-au adresat redacției Știri de Pitești și au povestit: Au fost câţiva oameni la primar ca să-l roage ca macar să îl cureţe și răspunsul lui a fost…. Faceti-l voi dar sa nu lăsaţi nisipul cu pietrele pe langa şanţ că vă dau amendă…. acest primar este un om fara scrupule nu se gandeste deloc la localnicii de aici, nu îi pasa de pericole ce se pot întâmpla. Nu mai spunem câți bicicliști au căzut în canal, mașini, pentru că sunt gropi pe care vor să le evite, nu știu drumul și ajung în șanțul care are si 2 metri. Chiar și un copil a scăpat în el. Este pericol public, plus că miroase îngrozitor. Ce așteaptă primarul, să moară cineva ca să ia o măsură?

Noi sperăm să nu se întâmple acest lucru, și ca autoritățile locale să găsească o soluție, pentru ca toate satele din comuna Bascov să se poată mândri cu realizările primarului.