Ionuț Badea, noul antrenor al lui FC Argeș, a susținut o conferință de presă, înainte de meciul pe care alb-violeții îl vor disputa acasă, luni, ora 18.00, în compania celor de la Gloria Buzău. Ionari, așa cum este alintat în Trivale, a declarat că a preluat echipa datorită faptului că a fost sunat într-un moment când lucrurile nu mergeau bine la FC Argeș, dar că se abține să-i facă o evaluare fostului antrenor Nicolae Dică, despre care spune că a avut doar gânduri bune când a venit la Pitești.

Referitor la meciul cu Farul, care s-a încheiat la egalitate, și unde Badea a făcut niște mișcări cel puțin interesante, introducându-i pe Kevin și pe Tofan pe postul de mijlocaș central, deși ei au altă specialitate, cu toate că Dănescu avea experiență ca mijlocaș central, Ionuț Badea a declarat: ”A fost o situație pe care nu știu dacă am mai întâlnit-o vreodată, să am atâția accidentați în zona mediană. Intotdeauna când lucrez cu un jucător îi dau cel puțin două poziții să intre pe teren, așa că nu mi-a fost teamă cu Kevin pe noua poziție, și nu am ce să-i reproșez. Referitor la promovare, trebuie să fim realiști.” Intreaga declarație a antrenorului FC Argeș poate fi vizionată în întregime mai jos.”