Astăzi, 13.03.2020, Prefectul Județului Argeș, Domnul Emanuel Soare a primit vizita Domnului Adrian Miuțescu, Președinte AVAS, membru al Biroului Permanent Național al PNL. Temele abordate au avut în vedere situația măsurilor luate la nivel național privind Covid-19. În timpul discuției, cei doi au aflat din comunicatul televizat al premierului Ludovic Orban că membrii Biroul Național al PNL vor intra în autoizolare la domiciliu.
Imediat după comunicatul Primului Ministru a fost solicitată prezența reprezentanților DSP în clădirea prefecturii în vederea prelevării de probe Domnului Miuțescu, conform procedurilor.
Menționăm faptul că numai persoanele care au avut contact direct cu cei depistați pozitiv efectuează testele de coronavirus, caz în care se impune măsura izolării la domiciliu.
În aceste condiții, nu există niciun risc de contaminare cu virusul Covid-19 la nivelul Prefecturii Argeș, neimpunându-se condițiile pentru prelevarea de probe sau de izolare la domiciliu a altor persoane.
Prefectul Județului Argeș îndeamnă cetățenii să fie calmi, să nu intre în panică și să respecte regulile stabilite de către autoritățile statului pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.