Prefectura Argeș confirmă apariția primului pacient testat pozitiv pentru coronavirus. Este un bărbat de 46 de ani care acum se află internat la secția Boli Infecțioase.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unități medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.