După apariția în spațiul public a faptului că viceprimarul Sorin Apostoliceanu ar putea candida din partea PNL la primăria Pitești, deși este membru vechi PSD, liberalul Narcis Sofianu reacționează printr-o declarație acidă acordată instituțiilestatului.ro:

„Apostoliceanu nu va fi candidatul PNL. PNL Piteşti va avea un candidat liberal la primărie sau cel puţin va susţine un candidat de dreapta. Liberalii nu-l vor vota niciodata pe un om care a fost inventat, a slujit şi încă slujeşte gruparea lui Ionică. Nu mă surprinde dorinţa lui Apostoliceanu de a pleca la alt partid, cu atât mai mult cu cât ştiu că a discutat şi cu PRO România. Una este să fii instabil sentimental, să schimbi 3-4 neveste şi alta e să fii instabil politic, să trădezi nu numai încrederea cetăţenilor care au votat PSD, dar mai ales încrederea liderilor PSD Piteşti care te-au inventat din nimic. Eu nu cred că Apostoliceanu vrea să vină în PNL pentru că e liberal. Cred că este trimis de liderii PSD ca un cal troian în condiţiile în care PNL şi USR se bucură, împreună, de susţinerea majorităţii piteştenilor. A se vedea cazul recent al deputatului PSD Georgescu, care după ce s-a prefăcut că a trădat PSD şi a mers la PRO România, a fost reprimit în PSD Piteşti cu braţele deschise. Eu cred că trebuie să facem o diferenţă între fotbal şi politică, în sensul că nu putem să împrumutăm de la PSD un candidat pentru Primăria Piteşti. Totodată, dacă nu e trimis de cei din PSD, Apostoliceanu este un trădător prin definiţie. Ori noi liberalii, nu avem un acord de schimb de trădători cu cei de la PSD. Candidatul PNL la funcţia de primar va fi desemnat în forurile statutare ale partidului, ceea ce mă face să cred că informaţiile apărute în presă sunt nişte zvonuri”.