Organizația Tineretul Național Liberal Argeș și-a întărit rândurile, devenind mai tânără și mai puternică, după ce președintele organizației Generația PLUS, Daniel Dobrișan, alături de mai mulți colegi a decis să se alăture TNL. A fost un pas firesc către Tineretul Național Liberal – o organizație deschisă proiectelor politice susținute de tineri, care implică tinerii în viața politică și care, cel mai important, le ascultă și le promovează ideile.
Faptul că mai mulți reprezentanți tineri ai dreptei au ales Partidul Național Liberal demonstrează că suntem un partid deschis oamenilor valoroși și cu viziune, iar liberalismul devine o opțiune doctrinară pentru cei care vor să construiască și să dezvolte această țară. Președintele TNL Argeș, Valentin Deaconescu le-a mulțumit noilor veniți pentru faptul că au ales PNL și i-a asigurat de întreaga sa susținere și colaborare.
“Pentru PNL Argeș tinerii contează, sunt luați în seamă și sunt implicați în proiecte politice alături de seniori. Eu salut decizia noilor noștri colegi de a se alătura TNL și îi asigur că le vom susține și promova proiectele politice în interiorul organizației județene. Nu vreau să pară că ne lăudăm dar cred că avem cea mai activă și puternică organizație de tineret din județ. Cred că suntem puternici pentru că suntem tratați cu respect și ascultați. Colegii mei colaborează extraordinar cu seniorii, fiind implicați în mai multe proiecte politice la nivelul PNL și aceeași implicare o aștept de la noii veniți, cărora le urez mult succes”, a declarat președintele TNL Argeș, Valentin Deaconescu.
La rândul său, Daniel Dobrișan și-a arătat încrederea în noua echipă din care face parte. „Sunt fericit că am găsit la TNL Argeș oameni buni care apreciază inițiativele și susțin proiectele iar totodată mă bucur să fac parte dintr-o echipă frumoasă care își dorește să se implice activ în viața politică a județului Argeș”, a precizat tânărul liberal.
Președintele Adrian Miuțescu și PNL Argeș le urează tinerilor care s-au alăturat TNL, bun venit și cât mai multe reușite politice.