Grupurile civice semnatare își exprimă indignarea față de decizia de clasare nominală a comandanților Jandarmeriei maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN pentru suspiciunile de infracțiuni de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Precizăm că nu vom rămâne doar la stadiul de indignare ci suntem determinați să facem toate demersurile legale pentru a contesta această ordonanță de clasare pe care o considerăm netemeinică la procurorul ierarhic superior. Dacă va fi cazul vom merge către judecătorul de cameră preliminară de la ICCJ.

Această decizie târzie și nejustificată exonerează comandanții forțelor de ordine de răspunderea asupra unor fapte documentate în plângerile celor peste 700 de reclamanți, fapte care nu aveau cum să se producă fără aportul direct al celor enumerați mai sus, alături de Carmen Dan, ministrul de interne în exercițiu atunci, Prefectura București, Primăria Municipiului București,alte instituții și lideri politici:

❗️folosirea pe scară largă, într-un interval orar de aproape 8 ore, de grenade lacrimogene și tunuri;
❗️acoperirea numerelor de identificare ale jandarmilor (Batalionul 3 din București aveau numerele de pe căști acoperite iar Brigada Mobilă Ploiești nu aveau numere de identificare);
❗️rolul colonelului Cătălin Răzvan Paraschiv;
❗️interzicerea opririi metroului în stația Piața Victoriei;
❗️deplasarea de forțe ale Jandarmeriei dintr-o parte a pieței în alta, soldată cu agresarea a sute de protestatari, printre care familii cu copii, persoane în vârstă, jurnaliști.

Este nevoie de explicații amănunțite cu privire la motivele tergiversării și clasării, de transparentizarea probelor și de reînceperea anchetei asupra persoanelor în cauză dacă aceste explicații și probe nu vor putea sa contureze soluția clasării ca fiind justificată.

Atragem atenția asupra lipsei competenței DIICOT pentru punctele 2 si 3 din soluția de clasare, întrucât competența revine Parchetului Militar în ceea ce privește anchetarea liderilor jandarmilor.

Există o singură soluție pentru funcționalitatea la parametrii optimi de performanță și moralitate a sistemului de justiție din țara noastră: restabilirea capacității garanțiilor naționale și a sistemului de control și echilibru de a interveni atunci când există riscul unui regres, așa cum stipula Raportul MCV din noiembrie 2018.

Dincolo de relațiile de prietenie dintre factori cheie din dosar și conducerea DIICOT, în cazul #10august în particular și indiferent de schimbarea decidenților politici sau din magistratură în general, eficiența și integritatea actului de justiție depind de existența unor mecanisme de control și a unor instituții transparente.

Cunoaștem deci soluția care ar face imposibilă tergiversarea sau instrumentarea defectuoasă a unor dosare cheie (Revoluția, Mineriada, Colectiv, Țăndărei, 10 august) și reafirmăm că doar implicarea și presiunea constantă din partea magistraților și societății civile, fără a minimiza factorul politic, pot duce la implementarea sa.

Semnatari:
Geeks for Democracy
#REZISTENȚA
Reset
Forum Apulum
Corupția Ucide
Umbrela Anticorupție Cluj
Inițiativa România (membru Contract România)
#activAG Pitești (membru Contract România)
#Rezist Milano (membru Contract România)
Brașovul Civic (membru Contract Romania)
Ștafeta Steagului Uniunii Europene (membru Contract România)
Aradul Civic (membru Contract România)
Rezistența Budapesta
Diaspora Milano
Rezist Galați
Acțiunea Civică Galați
Rezist Dublin
Oradea Civică (membru Contract România)
Canada Save Roșia
Rezistența Constanța
Inițiativa Timișoara (membru Contract România)
Inițiativa Oradea
VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție (membru Contract România)
Voluntari în Europa (membru Contract România)
Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (membru Contract România)