Cristian Gentea, președinte FC Argeș a vizitat Fan Shopul de la Casa Cărții, înainte de meciul decisiv cu UTA Arad, de la ora 18.30. Dacă alb -violeții vor câștiga în această seară, se poate spune că FC Argeș este deja în Liga 1. In fața magazinului s-au adunat și suporterii, care deși nu pot participa la meci, pe stadion, din cauza măsurilor impuse de COVID-19, vor încuraja echipa din fața televizorului. Mai mult, încă de aseară, pe facebook s-a produs o emulație, fanii postându-și la profil o poză pe care scrie ȘI EU SUNT FC ARGEȘ.

Totodată, astăzi, pe stradă au fost împărțite tricouri și alte articole cu FC Argeș, celor care s-au aflat în centrul Piteștiului. In timp ce alb-violeții defilau pe stradă, o întâlnire de gradul trei s-a produs- echipa UTA ieșita și ea la plimbare.