Pentru cei care așteptau redeschiderea piscinelor din Argeș, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de ieri a venit cu o veste proastă. S-a luat hotărârea ca locurile de agrement din județ să rămâne închise în perioada 10-23 august, cu posibilitatea de prelungire a acestui termen, în funcție de evoluția cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

De asemenea, rămân închise târgurile și bâlciurile. Lucrurile rămân neschimbate și pentru activitățile de tip fast-food, drive-in, case de pariuri sau cazinouri. Acestea nu vor funcționa în intervalul orar 23:00-06:00, până pe 23 august.