Centrul Cultural Pitești pregătește pentru perioada 17 – 21 august, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite exclusiv online, pe pagina oficială de Facebook a instituției și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro):

Expoziția de fotografie istorică sub genericul In Memoriam, preotul – căpitan Gheorghe I. Cotenescu (1886 – 1965), coordonată de nepotul său, publicistul Radu Petrescu-Muscel.

“Bunicul meu Gheorghe I. Cotenescu s-a născut la data de 4 iulie 1886, în localitatea Izvoarele, Voineşti, județul Dâmboviţa și a decedat pe 12 februarie 1965, la Câmpulung Muscel, fiind înmormântat în cavoul familial din curtea bisericii noi Stoeneşti, Argeş. Urmaş al unei familii tradiţionale de moşneni musceleni din sec. XVIII, ai cărei reprezentanţi au ctitorit din dragoste şi credinţă patru biserici rurale în judeţele Muscel şi Dâmboviţa, toate funcţionale şi azi, Gheorghe I. Cotenescu a fost preot paroh, protopsalt, compozitor, dirijor, profesor, publicist, animator cultural şi om politic cu martiraj în temniţele comuniste. A absolvit Seminarul Central, Bucureşti în 1905, a fost dublu licenţiat: Facultatea de Teologie, Bucureşti (1910) şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, Bucureşti (1912).  A fost lider studenţesc, membru al Ligii Culturale şi al Societăţilor corale “Carmen” (D. G. Kiriac) şi “Hora” (Juarez Movilă). În calitate de preot a slujit la parohiile Conţeşti (1912 – 1913) şi Stoeneşti, Muscel/Argeş (1913 – 1916; 1919 – 1965). A fost preot militar în spitale de evacuare din linia întâi şi duhovnic al Regimentului 9 Vânători (1916 – 1919), fiind decorat cu ordinul militar “Coroana României”. S-a remarcat și printr-o activitate didactică, muzicală (1922 – 1940), la seminariile: Huşi, Câmpulung, Curtea de Argeş, Cernica, Ilfov.  A fost membru fondator al Partidului Naţionalist – Democrat (1910), lider Filiala Muscel (1922 – 1924), deputat de Muscel în Parlamentul României, reprezentând Uniunea Naţională Nicolae Iorga (1931 -1932). A fost preşedintele Asociaţiei Preoţilor Musceleni, colaborator apropiat al savantului Nicolae Iorga, inclusiv la Liga Culturală (1907-1940), conferenţiar statornic la Universitatea Vălenii de Munte, Prahova (1931 – 1943). A publicat o serie de articole în: Curentul, Neamul Românesc, Patria, Universul și a fost ctitorul principal al Bisericii Stoeneşti, Muscel (sfinţită în 1939, în prezenţa Patriarhului Nicodim Munteanu). A fost preot iconom stavrofor, cu dreptul de a purta brâul roşu şi Crucea Patriarhală de aur. A fost susţinător logistic al grupării de rezistenţă armată anticomunistă Haiducii Muscelului și a fost deţinut politic (1949 – 1950). Este menționat în peste 10 enciclopedii şi dicţionare (Lucian Predescu, Viorel Cosma, Gheorghe Ionescu, Octavian Roske, Vasile Manea, Petre Popa, Margareta Onofrei, Luminiţa Picui, etc.), iar faptele sale sunt evocate în lucrări memorialistice importante (Nicolae Iorga, Radu Cosmin, Pr. Petru E. Papp, Pr.Vasile Chiţu, Ion Constantinescu-Mărăcineanu). Printre aprecierile publice semnificative după evenimentele din decembrie 1989 se numără: stradă eponimă şi nume de cămin cultural în Stoeneşti-Argeş, Cetăţean de Onoare post-mortem în 3 judeţe: Argeş (Câmpulung Muscel şi Stoeneşti), Bihor (Beiuş) şi Iaşi (Iaşi), conferinţe, simpozioane şi expoziţii tematice itinerante comemorative”, declară publicistul Radu Petrescu-Muscel.

 

Prelegerea cu tema In Memoriam Marin Ioniță, susținută de scriitoarea și editorul Mona Vâlceanu, în cadrul noului proiect cultural-educativ, sub genericul “Oameni cari au fost”.

 

“Omul de cultură Marin Ionită și-a lăsat amprenta asupra orașului nostru, devenind un simbol al prieteniei și al generozității. Ne-a încurajat pe toți mai tinerii scriitori și a fost devotat tinerelor condeie, creând Cenaclul “Sind  Junior”. El însuși s-a remarcat ca un scriitor de primă mărime, așa cum s-a subliniat în critica literară: Posedă o artă superioară de a portretiza, de a caracteriza prin naturaleţea comporta­mentală a eroilor săi. Abordează şi tematică istorică, mitolo­gică, şi pe cea a mediului citadin. Înzestrat creator de proză pentru copii. Descrie ruralul, satul tradiţional românesc, apropiindu-se, credem, de un Zaharia Stancu sau Marin Preda”, spune Mona Vâlceanu.

 

 

Prelegerea cu tema Alexandru Mărchidan – Confesiuni literare, susținută de poeta Denisa Popescu, în cadrul proiectului cultural-educativ “Gânduri, rostiri, scrieri”, avându-l invitat pe poetul Alexandru Mărchidan.

“Doctor în filosofie și lector la Universitatea din Pitești, în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, Alexandru Mărchidan se numără printre poeții de valoare, recunoscuți ca atare la nivel național, ca urmare a participării, îndeosebi în perioada studenției, la competiții de prestigiu, la care a câștigat peste 30 de premii literare. Este autorul volumelor ”De Valpurgii nu am fost acasă”, ”Ochiul lui Shiva” (volum publicat grație obținerii Marelui Premiu, la Festivalul Național de Poezie ”Gh. Pituț”, de la Beiuș), ”Exil în inimă”, ”Hesychia”. Acum câteva luni, i-a apărut, doar în format electronic, ”Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând”, carte care i-a stârnit recenzentului Cătălin Chiru, redactor la revista ”Confluențe literare”, următoarea reflecție: ”Poezia lui Alexandru Mărchidan am simțit-o mereu ca pe apa vie, pe care o descoperi tocmai când credeai că toate izvoarele acestei lumi s-au stins”.

În momentele – este drept, rare – când reușește să treacă de bariera discreției și a modestiei excesive, Alexandru Mărchidan se declară iubitor de înțelepciune și mărturisește că știe ce poate și ce nu poate să facă în această viață, că-și înțelege și-și acceptă menirea, că nu râvnește gloria, ci – persoană analitică, în primul rând, abia apoi intuitivă și imaginativă – își dorește să cunoască, să aprofundeze domeniul în care s-a format, dar și domenii conexe, astfel încât personalitatea lui să ajungă la maturitatea deplină”, sunt considerațiile Denisei Popescu despre invitatul său.

 

Cenaclul Armonii Argeșene (varianta minimală online), coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români Filiala Argeș, poetul Adrian Mitroi, avându-l invitat pe poetul și profesorul de filosofie George Badea.

 

“George Badea, profesorul de filosofie practică o scriere educată cu înclinație către problemele existențiale. După absolvirea învățământului liceal, o vreme a cochetat cu muzica. Apoi, a început să scrie eseuri filosofice și poezie. Este un umanist împătimit căruia arta îi mângâie existența. Scrie o poezie a sufletului, relevându-se în acest fel ca fiind o fire deschisă și sociabilă.

Cea mai interesantă caracteristică a lui mi se pare a fi amestecul echilibrat între optimism, pesimism și realism”, spune Adrian Mitroi.

 

Prelegerea cu tema Calea Vieții pe Noul Pământ, susținută de psihologul Maria Furtună, în cadrul proiectului de dezvoltare personală, sub genericul “Viața merge înainte”, coordonat de poeta Simona Vasilescu.

“ Dumnezeu a pus în ființa umană un potențial divin, care, de-a lungul istoriei omenirii, s-a manifestat creator în toate aspectele vieții, cu scopul de a atinge într-o bună zi perfecțiunea – „precum în cer așa și pre pământ” ! Oamenii au observat mai întâi natura, și prin șamani, înțelepți, sacerdoți, au putut comunica cu toate elementele ei. Mai târziu, prin religie, știință, filosofie, metafizică, au căutat sensuri și înțelesuri, modalități de dezvoltare și optimizare a vieții pe planeta Pământ. Acum, în epoca postmodernă, când avem un acces fără precedent la toate tradițiile spiritual-culturale ale lumii, la toate domeniile științei și tehnicii, avem posibilitatea să ajungem la o înțelegere mai cuprinzătoare a călătoriei umane, ce implică toate laturile ființei noastre, cultivate în moduri diferite în diversele părți ale lumii, în diverse sisteme de credințe și valori. Cercetători moderni ( Greg Braden, Bruce Lipton, Stanislav Grof, David Hawkins sunt doar câțiva) vorbesc despre „Trezirea Conștiinței, Schimbare, Noul Pământ”. Călătoria în lumea cuantică a atomului, genetica umană, explorarea spațiului cosmic – au demonstrat că nu mai există granițe ci doar tipare de energie cuprinse în alte tipare de energie (câmpuri morfogenetice) sau părți din întreg cuprinse într-o lume a unității, lume care transcede religia, știința, metafizica. Asistăm la evenimente ce au loc la scară globală, care au un anume grad de continuitate, deși par a fi manifestări haotice și extreme ale schimbării. Schimbări radicale se petrec în conștiința omenirii, manifestate la nivel social, economic, politic, meteorologic. Oamenii au început să privească în interiorul lor pentru a găsi metode alternative prin puterea gândului și în final, prin puterea Prezenței- Esența Divină din toate elementele, esența care desăvârșește. Această perioadă istorică este numită Trecerea de la o eră la alta și marchează sfârșitul unui mod de gândire (program, tipar) care a perpetuat iluzia că suntem separați de Inteligența creatoare – Dumnezeu și unii de alții…Se pare că o nouă paradigmă apare, conștientizarea la scara întregii umanități că fiecare formă de viață își modifică structurile pentru a putea susține și genera frecvențe superioare și o gamă mai complexă de informații. Restructurarea și realinierea noastră – oameni, planetă – pentru a putea primi noi coduri de frecvențe și coduri de lumină (informații), produc schimbări radicale în gândire, manifestare, sentimente și emoții. Această schimbare – trecere a fost profețită de mult, (în tradiții aztece, hopi, maiașe, în cărți sfinte, ca Biblia ) sub diverse scenarii gen –  Inversarea polilor, Era Vărsătorului, Armaghedon, A patra dimensiune, Renaștere planetară…. În Biblia creștină exista o profeție care anunța că după anul 2000, ordinea existentă se prăbușește („Apocalipsa”) și apar „Un cer nou și Un pământ nou”. De fapt, nu este vorba de spațiu ci de un aspect interior al Conștiinței umane, o altă viziune, înțelegere și manifestare a Potențialului Divin, sunt câteva considerații exprimate de Maria Furtună și de Simona Vasilescu.

 

Prelegerea cu tema Cosmos matematic, susținută de publicistul George Dănică.

“Motivația scrierii lucrării enciclopedice „Cosmos matematic” constă în faptul că pentru prima dată se decriptează matematic ideea logică de formare a cosmosului prin concepții matematice. Liniile Lee fac o țesătură triunghiulară deasupra Terrei ca Linii Lee de orientare magnetică, avioanele respectă orientarea pe liniile Lee. În anul 2013, savanții ruși au descoerit că pe Terra sunt 3.300 de artefacte, piramide, obelixuri și alte X-uri ca repere ale civilizațiilor antice terestre, ca o pânză triunghiulară aeriană. Și Liniile Lee care înconjoară electromagnetic Terra sunt în număr de 3.300 și au fost descoperite și de Tesla, acest savant istro-român din Croația, constatând că Terra este o bobină Tesla. Grecii au dat noțiunea matematică de cosmos sferic iar latinii de universum alungit, mai mare. Iată că matematica cosmosului ne pune pe gânduri să decriptăm ecuații cu adevăruri neștiute. Circumferința Terrei este de 924.375.700 km., însă 3.300 x 3.300 x 100 = 1.089.000.000 cu 164.624.300 km. mai puțin, însă atenție, această valoare era în timpul primordial, când Terra era sferă, acum este geoid alungit comprimat, deci matematica demonstrează adevăruri din timpul trecut. Nu le vom ști pe toate niciodată, însă câteva adevăruri putem decripta, numai prin matematica timpului putem decripta Cosmosul matematic de la origini în viitor”, susține George Dănică.

 

 

Prelegerea cu tema Viitorul mai prezent ca oricând, susținută de scriitorul Gabriel Cazan, și moderată de publicistul Valentin Uruc.

„În cadrul prelegerii noastre vom aborda: informatizarea obligatorie; acțiunile de explorare a Cosmosului în scopul colonizării, o pondere importantă având-o firmele private; robotizarea și informatizarea tuturor serviciilor spre detrimentul literaturii clasice, aceasta posibil să-și piardă suportul pe hârtie; mass-media s-au concentrat deja pe rețelele de socializare; salba de sateliți artificiali care luminează noapte de noapte bolta cerească, are drept scop informatizarea, conectarea întregii civilizații umane la internet, dat fiind faptul că cea mai sigură comunicare este legătura virtuală. Prin urmare, invitatul meu, Gabriel Cazan, scriitor de literatură SF, membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Pitești, va prezenta opinii și previziuni în acest domeniu”, spune Valentin Uruc.

 

Prelegerea cu tema Beneficiile Psihologice ale Sportului Practicat de Copii, susținută de antrenoarea de balet și gimnastică ritmică Nicoleta Andrei, în cadrul proiectului “Olympic Gym Pitești cu Nicoleta Andrei”, având-o invitată pe eleva Raisa Gogorici.

“Este cunoscut faptul că, dacă un copil face sport de mic, capătă o rezistență mai mare, iar riscul de a se îmbolnăvi la maturitate de boli grave de inimă sau de diabet este substanțial diminuat. Mișcarea contribuie nu doar la dezvoltarea fizică și la întărirea organismului, ci și la dezvoltarea afectiv-emoțională, sportul stimulând copiii în direcția explorării și exprimării emoțiilor. Din punct de vedere al valorizării timpului liber, în cazul copiilor, sportul sau activitățile de ordin fizic reprezintă o alternativă prin care copilul își poate consuma energia. Sportul reprezintă o componentă esențială a vieții sociale. Apariția competițiilor între diverse grupuri sau comunități sociale coincide, la nivel simbolic, cu transpunerea în viața socială a rivalității și nevoii de competiție între indivizi. Alegerea și practicarea unui sport constituie un demers esențial în dezvoltarea fizică, mentală și socială a copilului. Copilul trebuie încurajat și nu constrâns să practice un sport. Tendința naturală a copilului este aceea de mișcare, ca urmare a explorării mediului, astfel încât este foarte important să stimulăm și  să încurajăm activitatea de ordin fizic în cazul celor mici. Copilul va învăța să-și câștige autonomia afectivă și va descoperi controlul propriilor stări emoționale. Copiii care sunt bine îndrumați de către parinți și antrenori trăiesc o viață activă. Aceștia dezvoltă calități disciplinare mai bune și abilități de lider. La ediția aceasta, o avem invitată pe Raisa Gogorici! Raisa practică gimnastica de mică, de la 3 anișori, iar acum are 6 ani. Face parte din marea familie a gimnasticii argeșene și este componenta lotului 2 al Centrului Cultural Pitesti. Este o fetiță cu o sensibilitate aparte, educată și ambițioasă. Părinții au încurajat-o spre o viață sănătoasă și activă”, declară Nicoleta Andrei.

 

Recital de muzică ușoară, susținut de Ruxandra Păunescu și artistul Robert Chelmuș, în cadrul proiectului cultural-educativ „Robert Chelmuș și Trupa de teatru Robertto”. „Ne dorim să fim sănătoși și să participăm la cât mai multe evenimente artistice. Ruxandra Păunescu este o tânără pasionată de muzică și muncește mult, de aceea merită promovată și încurajată ”, spune Robert Chelmuș, coordonatorul Trupei de teatru Robertto și al cursului de actorie din cadrul Centrului Cultural Pitești, se arată într-un comunicat emis de Primăria Pitești.