Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a avut ieri o nouă ședință, prin care s-a hotărât prelungirea termenului de suspendare a activității sălilor de sport.

Astăzi sălile de sport ar fi trebuit să se redeschidă, însă CJSU Argeș a hotărât ca aceatea să rămână închise pentru încă 14 zile, în contextul prelungirii stării de alertă. De asemenea, piscinele, târgurile și bâlciurile rămân închise tot pentru 14 zile, începând de astăzi. Programul teraselor a fost prelungit până la ora 24:00, activitatea acestora neputând începe mai devreme de ora 06:00, iar ultima comandă fiind luată la ora 23:00. „Activitățile comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri, cazinouri se suspendă între orele 24.00 – 06.00, pe o perioadd de 14 zile incepând cu data de 18.08.2020, ora 08.00, administratorii spațiilor în care se desfășoară aceste activități asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire si de către clienți a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii”, se arată în textul hotărârii CJSU.