Mihai Vătafu, candidat USR pentru funcția de primar și avocatul Adelin Ivan, candidat CL Consiliul Local Moșoaia au fost prezenți în cadrul emisiunii Caleidoscop difuzată la Argeș Plus TV.  Aceștia au vorbit despre un subiect deosebit de discutat zilele acestea: începerea școlii și educația copiilor noștri. Mihai Vătafu: Eu vreau să-i întreb și pe fostul domn vice – nr. Ion Necula și pe actualul viceprimar cu atribuții de primar (Simona Bușcă) dacă s-ar duce la farmacia din comună să cumpere medicamente sau să împrumute o carte, de la biblioteca aia care arată ca o peșteră? Când ați făcut ultima data asta? V-ați duce copiii la școala din comună? Să învețe copiii și nepoții voștri acolo, că sunt rezultatele acțiunii voastre din ultimii 16 ani… Câți v-ați dus copiii să învețe la școala din Moșoaia, iarna?

Primăria Moșoaia dispune de un singur microbuz școlar, la cei peste 6000 de locuitori, cu o capacitate de 17 locuri și transportă 50 de copii, în condițiile pandemiei Covid. In ultimii ani, un singur elev din Moșoaia a luat nota 10 la Capacitate, o performață după anii de dezamăgiri în lanț, care nu a fost recompensat de administrație nici măcar cu un cioco. In schimb, eminentul elev nu a fost recompensat nici măcar cu un suc, deși toată lumea, în campanie electorală se folosește de copii, fie că este vorba despre programe educaționale sau dans cu cei mici pe celebra melodie Jerusalema.

De altfel, candidatul USR îi provoacă pe cei doi, Simona Bușcă, candidat PSD și Ion Necula, fost PSD-ist, actual candidat PNL la o confruntare directă televizată. Moșoaia nu dispune în 2020 de o școală modernă, de un cabinet medical sau de un banal bancomat.