Un accident rutier a avut loc în această dimineață în satul Pârvu Roșu, Costești. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani, din Pitești, care conducea o autoutilitară pe DN 65A, în zona Parvu Roșu, din direcția Pitești către Costești, a acroșat o femeie de 51 de ani, din Pitești, care se deplasa în aceeași direcție de mers.

Femeia a fost preluata de echipajele medicale în stare de inconștiență. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Este posibil ca accidentul să se fi produs pe fondul traversării neregulamentare.