În ultima zi a termenului legal, Guvernul Orban a contestat la Curtea Constituțională proiectul legii prin care Parlamentul a respins modificările făcute prin OUG la legea PSD nr. 173/2020 privind protejarea intereselor naționale în activitatea economică.
20 de miliarde de euro! Aceasta este miza pentru care Guvernul PNL a modificat prin OUG legea 173/2020, astfel încât România ar rămâne doar cu companii pe hârtie. Activele ar fi vândute, iar statul ar rămane doar cu acțiunile care îi vor permite controlul a NIMIC!
Dincolo de interesele politice şi financiare ale tandemului Iohannis-PNL, vânzarea celor mai profitabile companii româneşti va genera şi șomajul aferent.
Prin respingerea OUG, PSD a reușit să oprească pentru a doua oară guvernarea liberală să vândă pe nimic companiile profitabile de stat.
Prima oară PSD a inițiat și a reușit adoptarea Legii 173/2020, prin care s-a interzis vânzarea „participațiilor statului” în perioada de criză generată de pandemie (în următorii 2 ani).
Pentru a ocoli această interdicția impusă de lege, Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care a restrâns interdicția doar la vânzarea „acțiunilor” (nu a „participațiile statului”, cum era în legea PSD). Această modificare permite privatizarea mascată a companiilor, sub forma vânzării activelor (bunurilor deținute de aceste companii).
Miza adevărată pe care o urmărește Guvernul PNL este de a vinde perlele avuției naționale, companiile strategice cum sunt Hidroelectrica și Romgaz, dar și băncile românești în care statul a investit masiv în ultimii ani CEC și Exim Bank, potrivit unui comunicat emis de PSD Argeș.