LOCURI DE MUNCĂ SIGURE, SALARII MAI MARI, STIMULENTE PENTRU ANGAJAREA ȘOMERILOR.
Guvernul Orban a eșuat în toate acţiunile pe care le-a avut privind nu doar gestionarea pandemiei, ci și situaţia economică şi socială a ţării. Bâjbâielile care l-au consacrat arată că nu are soluții pentru a proteja populația.
Asigurarea securităţii naționale înseamnă protejarea sănătății, a locurilor de muncă şi a economiei, iar PSD a pus întotdeauna aceste direcții pe primul plan. Programul de Guvernare, Muncă şi Demnitate Socială propus de PSD are ca obiectiv principal siguranţa locurilor de muncă.
Salariul minim brut, spre exemplu, va avea o creștere de 57% în următorii patru ani – ținta fiind 3.500 de lei. Mai mult, în noua schemă de impozitare propusă de PSD, există o diferență și în funcție de numărul de copii. Pentru angajatul cu un copil se aplică impozit zero pentru veniturile sub 2.500 de lei, iar pentru cei cu doi, trei și patru copii plafonul crește la 3.000 de lei.
PSD are un program țintit și pentru stimularea angajării șomerilor.
În cazul muncitorilor calificați este prevăzut un stimul de inserție de 50% din salariu, cu acordarea unui salariu de minim 3.000 lei brut și menținerea salariatului cel puțin un an după finalizarea acordării stimulului. În cazul muncitorilor necalificați este prevăzut un stimul de inserție de 60%, un salariu cu 10% mai mare decât salariul minim brut aflat în plată, plus condiția menținerii salariatului cel puțin un an după finalizarea acordării stimulului.
Programele de creare de locuri de muncă prin injecții financiare în zone economice cheie, ajutorul de stat de 100.000 de euro pentru fiecare companie care înființează locuri de muncă în zone cu șomaj ridicat, primele de instruire și vouchere de reconversie profesională pentru firme (salarizarea ulterioară calificării nu poate fi mai mică de 3000 lei brut pentru anii 2021-2022) sunt și ele doar o parte din soluția gândită de PSD pentru repararea stricăciunilor generate de PNL.
“PNL continuă politica de austeritate începută de PDL, atunci când au fost dați oameni afară, când au tăiat salarii și România a intrat într-o criză economică fără precedent. Raluca Turcan, vicepremier în Guvernul Orban, a anunțat deja care sunt planurile PNL dacă ar ajunge din nou la guvernare după 6 decembrie: se va trece la „reorganizarea tuturor instituțiilor” și vor fi făcute concedieri! În timp ce PSD a crescut veniturile românilor, PNL refuză să pună în aplicare legi care ar aduce mai mulți bani în buzunarele oamenilor. În timp ce PSD a creat sute de mii de noi locuri de muncă, politica PNL a dus la desființarea, în numai un an de guvernare, a 800.000 de locuri de muncă și anunță noi disponibilizări. În timp ce PSD a construit și a dezvoltat România, PNL dărâmă!”, spune deputatul Simona Bucura Oprescu.

 

Articol comandat de Partidul Social Democrat, Organizația Județeana Arges, cod unic de identificare mandatar financiar: 21200019, publicat de SC.MBC NEWS PRESS.