Interpretul de manele Dani Mocanu s-a ales cu dosar penal, în urma realizării unui videoclip cu un leu maltratat și plin de răni. După ce în spațiul public au început să circule imagini cu manelistul, alături de leu, care are mai multe răni în zona capului și picioarelor, dar pare și subnutrit, poliția s-a autosesizat și a început verificările. Potrivit IPJ Argeș, din primele cercetări reiese că videoclipul s-a filmat undeva pe raza județului Ilfov, iar cântărețul a fost deja chemat în fața polițiștilor, pentru a le răspunde la întrebări. La primele verificări ale polițiștilor, animalul nu a mai fost însă găsit în posesia lui Dani Mocanu.

„În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Verificările efectuate de poliţişti până în prezent, au ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut, respectiv identificarea și audierea tuturor persoanelor implicate, precum și verificarea asigurării condițiilor de asistență medicală, îngrijire și adăpost pentru animalul din filmare”, potrivit IPJ Argeș