În decembrie 2020, inspectoratele școlare au început să facă propuneri privind planul de școlarizare pentru anul școlar 2021-2021. Conform Inspectoratului Școlar Argeș, ar urma să dispară 37 de clase a IX-a, pe fondul “scăderii populației școlare”.
Măsura ar urma să se aplice și Liceului de Arte “Dinu Lipatti” din Pitești, deși acesta este liceu vocațional și eliminarea unei clase – vizată fiind cea de “Arta Actorului” – ar echivala cu eliminarea unui profil.
În Pitești avem și Teatrul “Alexandru Davila”, și Teatrul pentru Copii “Așchiuță”, iar la Universitatea de Stat funcționează o secție de Actorie, așa că existența unei astfel de clase la Liceul “Lipatti” este pe deplin justificată. Ca să nu mai vorbim că în toată țara sunt la liceele de Arte doar 12 astfel de clase!
În acest context, l-am interpelat pe ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, făcând apel la dumnealui să analizeze situația și să dispună continuarea profilului “Arta Actorului” la Liceul de Arte “Dinu Lipatti” din Pitești, așa cum s-a procedat și la alte licee vocaționale care și-au menținut clasele intacte.
Într-o țară care se confruntă cu atât de multe probleme, cultura este un colac de salvare, o șansă pentru tinerii noștri de a-și urma vocația.
Amputarea claselor la liceele vocaționale taie aripile tinerilor talentați și care își doresc să aleaga calea desăvârșirii prin cultură.
Prin demersul meu îmi doresc să se aleagă soluția înțeleaptă, astfel încât structura claselor Liceului “Dinu Lipatti” să rămână intactă, transmite Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș.