Publicitate Stiri de Pitesti
pub@stiridepitesti
Acasă Politica Mariana Pană şi-a demonstrat nevinovăţia la Parchet

Mariana Pană şi-a demonstrat nevinovăţia la Parchet

pub@stiridepitesti

Articol preluat în întregime din publicația Impuls de Argeș

#Mai degrabă knockout decât șah mat, fiind vorba de sesizarea privind conflictul de interese al directorului executiv al Centrului Județean Argeș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Mariana Pană, prin care Agenția Națională de Integritate, sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești cu privire la posibila încălcare de către Mariana Pană a dispozițiilor art. 301 din Codul Penal.

# Joaca de-a reclamaţiile şi şicanele la adresa directoarei de la APIA Argeş, Mariana Pană au făcut „deliciul” unor personaje obscure care probabil îşi doreau scaunul acesteia. Acuzată de cenflict de interese, cum că şi-ar fi ajutat sora să se angajeze în urma unui concurs în cadrul Centrului APIA de la Costeşti, Mariana Pană a devenit subiect de anchetă. La finalul acesteia a primit clasare, aşa că acum altcineva s-ar putea să tragă ponoasele acestei invenţii cu iz de incompatibilitate. Cine? O să vedem în viitor.

Sesizarea respectivă a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și ulterior preluată spre competență de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești care în urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat a dispus clasare cauzei privind săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin.1 Cod procedură penală reținându-se incidența unei cauze justificative prevăzută de art. 21 alin. 1 cod penal „ este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.”
Agenția Națională de Integritate este o instituție care sesizează parchetul că ai înotat unde este scăldatul interzis, chiar dacă tu ai sărit în apă ca să salvezi un om de la înec ANI spune „Unde-i lege nu-i tocmeală”, nu aveai ce căuta să uzi apa.
ANI este o rușine care funcționează pe bani publici, o instituție alimentată de foamea românilor de asuprire și de scandal. O instituție care ne arată că sistemul românesc este profund bolnav și corupt. În nicio țară normală la cap nu există nicio instituție care să aibă un asemenea grad de opacitate și să interpreteze legile cu un asemenea exces de zel. Pe a noastră ANI o doare capul tot timpul, e în convalescență, nu are chef, nu i se scoală, mai poate fi ridicat nivelul „moralului” doar cu niscaiva viagre reprezentate de măriri de salarii. Să nu mai vorbim de faptul că a încetat demult să mai producă fiorii premergători unui orgasm judiciar, contravențional sau administrativ. Și dacă tot asociai sexul cu ANI, păi a noastră e o sirenă, și în acest sens, frigidă și impotentă în același timp (e o metaforă, să nu vă apucați să mă analizați la faza asta).

# Prea uşor se constată aşa zisa stare de conflict de interese

Am văzut nenumărate situații în care ANI a postat pe site-ul ,,integritate.eu,, comunicate prin care anunța că a sesizat Parchetul cu privire la posibila încălcare de către funcționari publici cu privire la incompatibilități sau conflict de interese și ulterior aceștia au fost defăimați prin presă, ca în final, în instanță sau în urma finalizării cercetărilor efectuate de unitățile de parchet competente, respectivii să câștige și preamărita Agenție de Integritate să fie pusă la plătit despăgubiri. Din nefericire, oamenii au rămas cu imaginea pătată, căci atunci când Agenția Națională de Integritate postează pe site-ul ,,integritate.eu,, comunicate privind incompatibilitate sau conflict de interese presa a scris, dar când s-a dovedit că oamenii erau curați, surpriză, nu s-a mai revenit la subiecte. Un astfel de caz este cel al Marianei Pană suspectată, bălăcărită și apoi să sperăm despăgubită de ANI.
Ancheta jurnalistică și ancheta parchetului, au scos în evidență faptul că derularea concursului de recrutare și emiterea actului administrativ de numire în funcția publică au respectat întocmai legislația în vigoare. Angajații APIA sunt funcționari publici, iar dobândirea calității de funcționar public are loc prin concurs, la care poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 465 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Ocuparea funcțiilor publice vacante se face în condițiile Codului administrativ și în baza HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici. Prevederile alin. 2 lit. b din art. 301 Cod Penal arată că nu se pedepsește exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.

# Acuzaţii nefondate şi abuzive

Dosarele penale nu trebuie deschise spre deliciul publicului, la comanda politicienilor, cum se pare că s-a procedat și în cazul de față, scopul final fiind intimidarea, presiunile fiind enorme, ca într-un final să se constate faptul că acuzațiile au fost nefondate și abuzive ”. Se pare că au fost „creați” anumiți oameni și plantați în instituții cheie ale statului pentru care denigrarea altor persoane este singurul țel în viață. Fac plângeri peste plângeri – penale, civile -, invocă situații și împrejurări ilegale, aduc acuzații extrem de grave, care, dacă ar fi reale, ar atrage consecințe din cele mai severe. Dacă toate aceste sesizări ar fi reale nu ar fi nicio problemă, dar atunci când se urmărește denigrarea unor persoane intenționat și cu rea credință, pentru toate aceste susțineri inventate acei oameni trebuie să răspundă.
De o astfel de situație nu a fost ocolită nici directoarea executivă al Centrului Județean Argeș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Mariana Pană, care în urma comunicatului emis de ANI a atras de la sine cercetări, dar și denigrări în presa locală și centrală. Numai că acuzațiile s-au dovedit a fi nefondate, așa că, acum, a venit rândul doamnei director să se îndrepte cu procese împotriva acelor care i-au denigrat persoana, familia, munca și au determinat-o să suporte mai multe cercetări din partea instituțiilor abilitate.
În codul penal la capitolul Infracțiuni contra înfăptuirii justiției la articolul 268 este prevăzută infracțiunea de Inducerea în eroare a organelor judiciare care are următorul conținut:
Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Autor: Adi Ilinca

Exit mobile version