În mandatul scurt al lui Vlad Voiculescu de ministru al Sănătății am asistat la scene de groază, nedemne de România secolului XXI: pacienți care ard de vii în spitale, bolnavi abia operați evacuați din spital în miez de noapte, oameni care rămân fără oxigen în unități medicale și pier, suferinzi care nu au acces la servicii de sănătate publică și la tratamente vitale, o campanie de vaccinare ineficientă.
PSD a inițiat o moțiune simplă împotriva acestui ministru de-a dreptul sinistru, dar a fost respinsă de coaliția aflată la putere. Vom mai iniția una, pentru că așa nu se mai poate și sunt semnale că și partenerii de guvernare ai lui Vlad Voiculescu s-au săturat de incompetența acestuia!
PSD denunță încă odată managementul dezastruos al mandatului lui Voiculescu la Sănătate, care a dus România pe un nefast loc 10 al mortalității în lume. Epidemia #COVID este complet scăpată de sub control, cu spitale în pragul colapsului, cu peste 1 milion de infectați și peste 25.000 de morți.
Indiferent însă de rezultatul moțiunii, responsabilitatea deplină aparține Coaliției PNL-USRPLUS-UDMR, în special premierului Cîțu, dar și președintelui Iohannis. Niciunul nu se poate ascunde. Sunt și vor continua să fie responsabili pentru fiecare eșec al lui Voiculescu, pentru morții și suferința pe care deciziile sale absurde vor continua să le provoace, dacă nu se vor dezice de el și nu-l vor demite.
Vlad Voiculescu nu este un reformator și-n nici un caz nu este omul potrivit să treacă România prin actuala criză medicală. Vlad Voiculescu trebuie să plece, transmite într-un comunicat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.