Un băiat de 13 ani și o tânără în vârstă de 18 ani au fost răniți, după ce un autoturism s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în această dimineață în comuna Moșoaia. Potrivit IPJ Argeș, șoferul mașinii răsurnate avea dreptul de conducere suspendat din data de 4 aprilie.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș a reieșit faptul că, un bărbat de 39 de ani, din comuna Ciomagești, care conducea un autoturism pe DN 67 B, din direcția Drăgășani către Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, în aceeași direcție de mers, de un tânăr de 19 ani, din comuna Bărăști, jud. Olt.

Ulterior, șoferul primului autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă, a izbit un cap de pod, iar autoturismul s-a răsturnat. În urma accidentului, un minor de 13 ani și o tânără de 18 ani, pasageri în autoturismul care s-a răsturnat, au primit îngrijiri medicale de la echipajele specializate și au fost transportați la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauza, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, informează IPJ Argeș.