In curtea primăriei de la Călinești, printre tomberoane aruncate și alte resturi, își fac veacul mai mulți câini fără stăpân. In prima fază, am considerat acest lucru un exemplu de umanitate din partea primarului Mihai Georgescu și a angajaților. Numai că, uitându-ne mai atenți, am observat că unul dintre căței avea ochiul scos recent din orbită, practic atârnându-i în afară. Vizibil aflat în chinuri, și fiind Săptămâna Mare, cu doar câteva zile înainte de Paște, am apelat la primul gospodar al comunității să-l ducă la un veterinar, mai ales că în localitate se află cabinet de specialitate. A promis cu mâna pe inimă că va rezolva problema, că este Săptămâna Mare. Am plecat îndoiți, dar sperând, totuși, că edilul este un om de cuvânt și cu suflet. Dacă am fi știut, am fi făcut noi demersurile necesare.

De unde? O săptămână mai târziu, cățelul se afla tot acolo, într-o stare și mai rea. Oameni de bine din Călinești împreună cu o doamnă doctoriță veterinar au mers la el, i-au oblojit rana, i-au dat pastile ca să nu se infecteze și mâncare. Știri de Pitești face un apel către oamenii de bine care vor să-l adopte pe bietul cățel lăsat în suferință chiar în curtea primăriei. Primarul avea la îndemână angajați și mașini ca să-l transporte la un cabinet veterinar, sau măcar să sune o asociație de profil. Să nu uităm ca în Argeș avem cel mai mare adăpost de câini din lume, angajații de acolo având și pregătire medicală. Dacă există persoane cu suflet care îl pot primi în gospodăria lor, blândul cățel încă se află în curtea primăriei, asta dacă nu după apariția articolului, primarul îl va alunga și de acolo.