In urma materialelor publicate de Știri de Pitești:Inspectorul sef ISJ Argeș a adus copii la votul pentru șefia PNL Pitești, Foto document. Directoarea de la colegiul Dima, presiuni și amenințări pentru favorizarea unor elevi speciali,Profesorii amenințați cu partidul: „Te bag la pușcărie, îl trimit să facă niște controale!”, directorul Colegiului Tehnic, Dimitrie Dima, a transmis pe adresa redacției un punct de vedere oficial, pe care îl prezentăm întocmai cum l-am primit:
Vă comunic următorul răspuns oficial privind articolele semnate de publicația dumneavoastră cu referire la evenimentele întâmplate la Liceul Tehnologic,,Dimitrie Dima,, Pitești

Vă informez că dezmint informațiile care afirmă că aș fi coordonat o grupă de elevi din cadrul liceului pentru a vota la alegerile locale din biroul PNL,lucru ce poate fi verificat oricând de organele competente .Nu a existat nici o dovadă a acestei acțiuni motiv pentru care instituțiile acreditate nu s-au sesizat și nu au deschis nici o anchetă

În ceea ce privește evenimentul ce a avut loc în urmă cu câteva zile la examenele de incheieri de situații vă aduc la cunoștință Conform legii educației și a R egulamentului de organizare și funcționare a Învățământului Preuniversitar orice elev are dreptul să își susțină examenul de încheiere de situații și corigențe pentru a putea promova anul școlar,conform legislației în vigoare.Profesorul trebuie șă aibe o atitudine obiectivă și să ofere șansa acreditată prin drepturile elevilor oricărui participant.

În cazul de față domnul profesor titular ,gradul I Cseke Akos Gabriel a refuzat într-un mod categoric să ofere acest drept elevului deoarece pe parcursul anului școlar acesta a avut incidente minore cu respectivul elev .Specific că aceste incidente nu au fost aduse la cunostiința Conducerii scolii,Consiliului Profesoral sau Consiliului de Administrație și prin urmare nu s-a putut lua o hotărâre disciplinară pentru sancționarea elevului în cauză.Cu toate acestea aceste înâmplări nu oferă dreptul unui profesor să decidă în afara legii sancționarea în nume personal a unui elev.În urma examenului s-a constatat că elevul își însușise o parte din cunoștiințele necesare promovării motiv pentru care cel de al doilea examinator nu a putut sancționa pe nedrept elevul.De aici a rezultat și diferențele de punctaj.Ca și președinte al comisiei așa cum prevede legea am mediat situația creată fără a pune presiune pe profesor și doaram purtat un dialog care a avut ca scop obiectivitatea notării.

Subliniez că nici elevul și nici reprezentanții legali ai elevului nu au făcut nici o presiune și nu au înteprins nici o acțiune prin care să solicite promovarea elevului.

Referitor la mesajele de pe whats-app postate de către publicația dumneavoastră afirm categoric că nu au fost redactate sub acea formă în care au fost prezentate și vă rog să verificați faptul că domnul profesor Cioboată Marian pe lângă ocupația de cadru didactic se ocupă și cu editarea audio video la diverse evenimente .Lucrul acesta îi atribuie cunoștiințe în programele de editare cu ajutorul cărora se pot modifica convorbirile.

Invit publicația dumneavoastră și orice reporter din cadrul acesteia și nu numai ca pe viitor să se adreseze pentru orice nelămurire sau dezmințire instituției școlare astfel încât să se poată prezenta contextul obiectiv al evenimentelor despre care se relatează.

Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima,, este o instituție transparentă care funcționează doar pe baza Legilor  Educației punând prioritar drepturile elevuluiși nu interesul părților.

Cu considerație,

Mihaela Grigore

Director-Liceul Tehnologic,,Dimitrie Dima ,,Pitești