Polițiștii din  Costești au fost sesizați prin cu privire la faptul că o elevă a unei unități de învățământ din Costești a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconștiență.

La liceul respectiv s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat-o pe minoră, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul acesteia.

Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Cauzele decesului vor fi stabilite în urma efectuării autopsiei.

Foto: descriptiv