Potrivit prevederilor art. 21 ^1 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:
a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat;
b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor;
c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.

(2) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (1) se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare eliberate potrivit legii. În situaţia în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia depunerii adeverinţei de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.
(3) Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.
(4) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (3) se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare şi a declaraţiei pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat şi nu va solicita zile libere pentru însoţirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani. În cazul familiilor monoparentale, în declaraţia pe propria răspundere se va menţiona faptul că părintele se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c) sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
(6) Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia.