Câștigător al două Cupe ale Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad și Steaua București,  Miodrag Belodedici este unul dintre cei mai iubiți fotbaliști, de toate generațiile. Cei mici, însă, sunt de-a dreptul fascinați de prezența celui căruia i se spune cu drag Belo, și pe care îl așteaptă mereu la competițiile lor. Astfel, Miodrag Belodedici este de ani buni un ambasador al fotbalului juvenil, prezent la mai toate competițiile importante de copii și juniori.

Reporter Știri de Pitești: ”Cum vă primesc cei mici, cred că sunt foarte entuziasmați?!”

Miodrag Belodedici: ”Mulți mă cunosc doar din ce le-au povestit părinții…imi zic ~nea Belo~, mi-a venit și mie rândul. Când m-am dus la Steaua București și mi-am întâlnit idolul, pe Ștefan Sameș, îi ziceam ~nea Fane~. Acum imi zic ei nea Belo. Sunt bucuroși, cer autografe. Părinții imi mai spun să-i urmăresc când joacă,ca dacă sunt buni, lasați-i, domne, să joace, nu mai țipați după ei. Mă bucur că sunt invitat la aceste cupe, începând de la grădiniță și până la juniori, am fost invitat să particip peste tot în țară. Chiar în curând o să plec la Severin, imi place atmosfera creată de copii.

Reporter Știri de Pitești: ”Vă iubește lumea, v-ați născut sub o stea norocoasă, chiar două aș zice…!

Miodrag Belodedici: ”Da, două stele (râde), mă iubește lumea pentru că și eu am fost băiat cuminte.”

Reporter Știri de Pitești: ”Vă mulțumim și sperăm să vă revedem la competițiile de la Pitești.”

Miodrag Belodedici: ”Cu drag voi răspunde invitațiilor!”

Inainte să ajungă la Steaua București, Miodrag Belodedici s-a antrenat câteva săptămâni la FC Argeș, perioadă pe care marele internațional și-o amintește cu plăcere.