Publicitate Stiri de Pitesti
pub@stiridepitesti
Acasă Politica Când interesele economice obscure dictează legile României

Când interesele economice obscure dictează legile României

pub@stiridepitesti

Guvernul României a inițiat un proiect de lege  care intenționează să interzică, în sectorul public, utilizarea produselor de securitate cibernetică din Federația Rusă sau deținute direct sau indirect de entități din Federația Rusă și care face apel la înlocuirea acestora într-un interval de timp foarte scurt.

Proiectul de lege pe care l-am analizat și noi arată clar că interdicția nu este motivată din punct de vedere tehnic, ci mai ales comercial, nu pune sub semnul întrebării calitatea și integritatea produselor respective. Și aici avem curajul sa spunem lucrurilor pe nume: este vorba despre războiul comercial dintre Kaspersky Lab și Bitdefender pentru că din punct de vedere tehnic cea de-a doua companie a pierdut lupta. În plus, Kaspersky este o companie cu sediul în Marea Britanie si se supune legilor din Regatul Unit. Singura lor legătură cu Rusia fiind numele fondatorului, georgianul Eugen Kaspersky născut pe teritoriul defunctei  Uniuni Sovietice.

Legile Federației Ruse citate în presă ca potențiale surse de îngrijorare pentru Guvern (cum ar fi SORM, legea Yarovaya etc.) nu impun pentru Kaspersky obligația de a furniza informații către FSB. Acest lucru a fost confirmat inlusiv de catre o autoritate de renume și independentă, dr. Kaj Hober, profesor de drept internațional al investițiilor și comerțului la Universitatea Uppsala, Suedia, care a efectuat o analiză cu privire la aplicabilitatea asupra Kaspersky și activității companiei în Federația Rusă a respectivelor acte legislative. Analiza este publică și disponibilă online.

Kaspersky consideră că transparența și implementarea continuă a măsurilor concrete pentru a demonstra angajamentul lor de durată de integritate și încredere față de clienți sunt esențiale. Încă din 2017, compania a anunțat Global Transparency Initiative și, de atunci, ca pionier al transparenței în industria securității cibernetice, a implementat în mod continuu măsuri concrete pentru a-și promova principiile de încredere, integritate, management al riscului și cooperare internațională.

Nici în fazele de pregătire a proiectului de lege, nici după publicarea primului proiect, compania noastră nu a fost vreodată contactată oficial și nu am primit întrebări de la nicio entitate guvernamentală cu privire la regulile noastre de transparență, regulile noastre de protecție a datelor sau integritatea produselor noastre.

Compania Kaspersky rămâne deschisă pentru a răspunde într-o manieră complet transparentă, deschisă și obiectivă, oricăror preocupări pe care autoritățile de reglementare și clienții români le-ar putea avea cu privire la operațiunile și produsele noastre și vă stau la dispoziție pentru orice întrebări sau asistență necesare ni s-a transmis într-un comunicat transmis redacției în urma întrebarilor adresate de reporterii noștri. 

Să vă traducem noi ce însemna asta: au deschis centre de transparență în Kuala Lumpur (Malaysia), Madrid (Spania), Roma (Italia), São Paulo (Brazilia), Singapore, Tokyo (Japonia), Utrecht (Olanda), Woburn (SUA) și Zurich (Elveția).

Centrele de transparență servesc ca facilități pentru partenerii de încredere pentru a accesa recenziile codului companiei, actualizările de software și regulile de detectare a amenințărilor, împreună cu alte activități. Prin intermediul acestora, oferă guvernelor și partenerilor informații despre produsele Kaspersky și securitatea acestora, inclusiv documentație tehnică esențială și importantă, pentru evaluare externă într-un mediu securizat. Ele servesc, de asemenea, ca un centru de informare unde părțile interesate de încredere pot afla mai multe despre portofoliul companiei, practicile de inginerie și procesarea datelor. Nimeni din guvernul României nu a cerut astfel de date. 
Nouă ne-a atras atenția un alt aspect peste care mulți au trecut foarte ușor.  În proiectul de lege se spune că „prevederile prezentei legi nu se aplică autorităților și instituțiilor publice cu atribuții proprii în domeniul securității naționale, în domeniul securității cibernetice (n.a. SRI, STS ori DNSC), apărării naționale și ordinii publice”. De ce? Păi aici era buba daca era adevărat ca aceste produse sunt periculoase. De aici și concluzia noastră: Este doar un război comercial generat de compania (fostă) romănească Bitdefender. De ce nu au dat direct o lege prin care se impunea să fie folosite doar  produsele acestei companii? Doar au sponsorizat destule campanii electorale până acum, merita și ei , nu? Și de ce sunt exceptate acele entități din domeniul securității naționale? Simplu. Pentru că ele au incredere în Kaspersky.

Este de notorietate că în România legi importante ca Legea Pensiilor zac prin sertare cu anii și ne întrebăm cât va îi lua unei astfel de legi să treacă prin Parlamentul României. Nu mică ne va fi mirarea să aflăm ca interesele unor grupuri obscure să urgenteze votarea ei.

Exit mobile version