Interesele persoanelor vârstnice din România vor fi mai bine reprezentate la nivel europea, dă asigurare Siegfried Mureșan, care a participat la Bruxelles alaturi de o delegație de seniori liberali, printre care s-au numărat și Dorina Stânciu, președinte Organizația Seniorilor Național -Luberali Argeș.
„Am finalizat la Bruxelles, discuțiile privind aderarea Organizației Seniorilor Național-Liberali (OSNL) – organizația de seniori a Partidului Național Liberal – la Uniunea Seniorilor Europeni (ESU). Parte a Partidului Popular European, ESU este cea mai mare organizație politică dedicată seniorilor din Europa. Înființată în 1995, ESU cuprinde 34 de organizații din 27 de state, reprezentând peste 1,2 milioane de membri. Prin aderarea la Uniunea Seniorilor Europeni, OSNL va putea coordona la nivel european prioritățile organizației de seniori și va putea influența mai ușor deciziile europene în interesul persoanelor vârstnice din România.
În același timp, aderarea la cea mai organizație europeană dedicată seniorilor va permite Organizației Seniorilor Național-Liberali să dialogheze strâns cu organizații similare din 27 de țări europene și să facă schimb de bune practici în ceea ce privește promovarea politicilor dedicate seniorilor.
Le mulțumesc președintelui OSNL, Victor-Paul Dobre, și colegilor din conducerea Organizației de Seniori pentru toată muncă depusă în ultimele luni pentru obținerea asocierii europene.
Îi mulțumesc președintei Uniunii Seniorilor Europeni, An Hermans, pentru deschiderea pe care a arătat-o colegilor și pentru facilitarea rapidă a procesului de aderare., a transmis europarlamentarul .