Marti, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Distribuţie Energie Oltenia, pe raza localităţilor Băiculeşti şi Merişani din judeţul Argeş. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificate patru imobile care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate, iar jandarmii au procedat la întocmirea documentelor de constatare conform Codului de Procedură Penală şi prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.
Au rezultat 4 dosare care au fost înaintate organelor de poliţie competente teritorial (Secţia Nr. 3 Poliţie Rurală Bascov) în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi branşarea ilegală la reţeaua de energie electrică.