Ultimele două sărbători Sf Andrei și Ziua Națională au adus și controale suplimentare din partea poliției. Astfel, Poliția Rutieră Argeș a dat amenzi de aproximativ 100.000 lei.
În ultimele 72 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 346 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 92.800 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 25 de permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.