Măsurile prevăzute în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor nu vor duce la creşteri de preţ la energie şi gaze pentru consumatorii casnici în perioada următoare, se arată într-un răspuns al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), scrie agerpres.ro.
„Impactul este dezastruos. Toţi furnizorii români, mici, vor intra în faliment şi vor putea supravieţui doar cei mari, care fac parte din multinaţionale. Concurenţa va dispărea şi preţul va creşte”, a afirmat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică (AFEER), citat de Știri pe Surse.
Potrivit acestuia, consumatorii vor fi cei care vor suporta, în final, toate aceste taxe, care se vor reflecta în preţul energiei.
„Consumatorii vor plăti toate efectele în cascadă, adică şi taxele plătite de producători, şi cele plătite de de furnizori, şi cele plătite de distribuitori şi aşa mai departe, iar impactul în final va fi unul foarte mare, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali. Eu refuz să cred că cineva este atât de absurd încât să îngroape întreaga economie a ţării”, a adăugat el.
Lungu a mai spus că, aşa cum arată proiectul de ordonanţă, această contribuţie este în plus faţă de tarifele actuale ale ANRE şi, după cum scrie în text, se va aplica la întreaga cifră de afaceri a companiei, nu doar pentru activitatea din energie, iar multe dintre companii au şi alte activităţi.
El a atras atenţia şi asupra retroactivităţii acestei prevederi. „Ea va intra în vigoare de anul viitor, dar noi în martie trebuie să plătim contribuţia aferentă cifrei de afaceri de anul acesta. Evident că nimeni nu şi-a bugetat aşa ceva”, a completat Lungu.
Totodată, ordonanţa schimbă fundamental piaţa şi prin reintroducerea consumatorilor reglementaţi, după ce, la 1 ianuarie 2018, piaţa fusese complet liberalizată.
„Dacă s-a plecat de la ideea că există anumite companii care nu declară adevăratele profituri, nu înţeleg de ce nu se fac controale la acele companii şi este bulversată întreaga piaţă”, a mai spus Lungu.
El şi-a exprimat speranţa că toate acestea nu vor fi decizii finale şi că vor exista analize serioase pentru fiecare dintre propunerile din ordonanţa de urgenţă.