Frigul se menţine în toată ţara, iar apoi vor veni şi ninsorile. Meteorologii anunţă care va fi evoluţia temperaturilor în săptămâna care urmează.

PROGNOZA METEO LUNI

Vremea va fi rece, îndeosebi pe parcursul nopții când va fi ger în majoritatea zonelor; temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade in estul Transilvaniei și 1 grad in vestul Olteniei, iar cele minime de marți dimineața se vor situa în general între -16 și -6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări, în special în prima parte a intervalului, în jumătatea de est a țării unde trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în Moldova, Bărăgan și Dobrogea, unde izolat zăpada va fi spulberată. Spre dimineață, pe spații restrânse va fi ceață cu depunere de chiciură.

PROGNOZA METEO MARTI

Vremea se va menține rece, geroasă dimineața în majoritatea zonelor, iar noaptea pe arii restrânse în centru, sud și în est. Cerul, variabil, se va înnora treptat începând dinspre regiunile vestice și mai ales în cursul nopții, aria ninsorilor, în general slabe cantitativ, va fi în extindere în vestul, centrul și nordul țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 grade in estul Transilvaniei și 1 grad in vestul Transilvaniei, iar cele minime între -11 și -1 grad, izolat mai scăzute în depresiuni. Noaptea, în sudul și estul teritoriului vor fi condiții de ceață cu depunere de chiciură.

PROGNOZA METEO MIERCURI

Vremea va deveni în general închisă. Temporar se vor semnala precipitații, pe arii restrânse însemnate cantitativ, ziua mai ales în jumătatea de vest, iar noaptea și în restul teritoriului. Vor predomina ninsorile, exceptând regiunile sud-estice unde precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând producerea de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane și în sud-estul teritoriului. Temperatura aerului va crește semnificativ față de intervalul precedent și se va apropia de normalul perioadei, astfel încât se vor înregistra maxime cuprinse între -3 și 6 grade, cu cele mai mari valori pe litoral și minime ce se vor situa, în general, între -7 și 2 grade