Potrivit edupedu.ro, cadrele didcatice vor putea preda la clasă chiar dacă ar trebui să iasă la pensie. Ca asta să fie posibil, tot ce trebuie să facă este să depună două cereri la secretariatul școlii, până pe data de 31 ianuarie 2019.
Cadrele didactice care până la 1 septembrie 2019 împlinesc vârsta de 65 de ani vor putea să rămână la catedră, dacă vor. Trebuie însă depuse două cereri, la secretariatele școlilor de unde aparțin, respectiv o cerere de menținere în activitate ca titular, în funcția didactică peste vârsta de 65 de ani și una pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la 65 de ani după împlinirea vârstei standard de pensionare.
Potrivit sursei citate, în anul școlar 2017-2018, 5.428 de norme (dintr-un total de 217.862 la nivel național) au fost ocupate cu personal didactic calificat pensionat încadrat în regim de plata cu ora.
Personalul didactic titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care, până la 1 septembrie 2019, împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii., se arată în Ordinul 5 728 publicat în monitorul oficial.