Cultura și sportul ar trebui, în orice societate normală la cap și suflet, să reprezinte niște repere de referință. Un om îmbătrânit timpuriu din cauza faptului că nu a bătut o mingie, nu a sărit o coardă sau un elastic, sau nu a citit o carte de căpătâi, este un om pierdut pentru societate și pentru el însuși. Sportul, indiferent la ce nivel este practicat, te eliberează de negativism, creează ideea de echipă, de fair-play, îngenuchează ego-ul superficial, impune respect. Nu degeaba se spune: ”Citius, Altius, Fortius!” Cărțile, muzica, teatrul, baletul, pictura etc sunt vârful de iceberg al conturării unei personalități. Degeaba ești ditamai șeful, dacă tu nu ai trecut de cartea de colorat. Iar România de astăzi este plină de astfel de exemple.
Argeșul se încadrează cu succes la indiferența față de cele două domenii mai sus enunțate, deși am avut, avem și acum, și avem în creștere viitoare personalități ale culturii și sportului. Astăzi, ne oprim doar la sport. Și nu la cel de elită, ci la cel de la țară. Lăsat de izbeliște, asemeni căminelor culturale, sportul a ajuns … nimic. Puținele primării care mai țin echipe de fotbal, o fac doar ca să mai croșeteze niște inginerii bugetare. Fac terenuri de sport de toată jena, pe bani publici, și sportivilor le dau 5 lei de-o ciorbă. Într-un mediul rural dezolant și părăsit de tineri, un meci de fotbal reprezintă, de multe ori, singura evadare de duminică.
La Izvoru s-au construit două terenuri sintetice de fotbal. Bun, doar că ambele sunt inundabile. Ambele! Și fără să dea Dumnezeu vreo ”ploaie cu spume”. Cât au costat și de ce a fost nevoie de 2 terenuri la o populație de 1000 de locuitori? Păi aici se ridică adevărata problemă. Cititorii nu sunt naivi, înțeleg și fără să le sugerăm noi mecanismul acesta.
Primăria Izvoru are o echipă în Liga a V-a, As Izvoru la care joacă doar 2-3 tineri din comună, restul sunt aduși din Teleorman, Tătărești și Pitești. Ce transferuri face AS IZVORU… Bravo lor! Și un antrenor pe care nu-l vede nimeni. La propriu. A nu se înțelege că e prea bun, și că nu-l observă nimeni să-l ceară la echipă. In schimb, el ia bani de la primărie. Bieții aia, jucătorii, vin direct la meci, fără nicio pregătire în prealabil. Probabil așa se explică ultimul succes înregistrat: AS IZVORUL-AS SLOBOZIA 0-10. Adevărul e că Slobozia și are echipă. Cineva din apropierea echipei îmi spunea: ”Domniță, niciodată în istoria acestei comune nu am pierdut la un scor așa umilitor. 10 goluri ne-a dat Slobozia!” (Bunicii mei sunt de la Slobozia, deci cu greu mi-am abținut zâmbetul de fericire. Așa că am zis ceva de genul: ”Nasol” Ochelarii de soare m-au salvat de privirea mândră pe care o aruncam. Galerie ne mai trebuie.)
Primăria Izvoru alocă cam în jur de 200 de milioane de lei pe an pentru fotbal. Nu este o sumă mare, numai că depinde către ce sunt redirecționați banii. Un specialist în fotbal și domeniul juridic ne-a explicat mecanismul acestei ligi: ”Două sute de milioane este o sumă decentă pentru Liga 5. Dacă vrei să promovezi în Liga 4, acolo sunt alte costuri. De obicei, o primărie consumă în jur de 150 de milioane de lei vechi pe an pentru transport deplasări, arbitrii și observatori etc. Băieților li se mai da și câteo primă de 50 de lei…acolo. Se joacă mai mult pentru plăcerea jocului.”
In altă ordine de idei, Liga a 5-a este păstorită de Viorel Ilinca, unul dintre șefii la AJF Argeș. Același Ilinca ce târăște sigla lui FC Argeș prin tot felul de procese și reclamații, de parcă acest simbol ar fi o bucată de tablă pe care să și-o afișeze el la poartă. ”Proprietate privată!” Vă văd un domn cu părul alb în cap, și cu respect, vă rog, lasați FC Argeș să-și urmeze cursul firesc, și scoateți din băltoacă fotbalul de la țară. Asta ca să rămâneți si dumneavoastră în partea bună a istoriei fotbalului din Argeș. Haideți, ce naiba, că nu e mare șmecherie în Liga a 5-a, dar e o mare onoare să fiți respectat de fanii sportului rege.
P.S. Râdem, glumim, și chiar nu m-am bucurat sincer de eșecul celor de la AS Izvoru, dar sportul și cultura la țară sunt făcute doar în campanie electorală. În rest, ele sunt niște Cenușărese aducătoare de venituri suplimentare, pe lângă…