PNL Pitești va susține candidaturile decise în Biroul Permanent Național și în Biroul Permanent Județean, conform unui comunicat de presă emis de PNL, adică asta nu-l exceptează nici pe Sorin Apostoliceanu (PSD), care a avut mai multe discuții în acest sens cu liberalii, cu toate că de dimineață, Narcis Sofianu făcea o postare în care se dezicea vehement de viceprimarul pesedist, Sorin Apostoliceanu.
Comunicat de presă PNL Argeș 09 martie 2020
PNL Argeș este o organizație democratică în cadrul căreia este garantat dreptul la opinii, în conformitate cu doctrina partidului și cu conceptul liberei exprimări. Opiniile fiecărui membru sunt libere, dar declarațiile atrag după sine responsabilitatea comunicatorului. Orice declarație care va fi făcută publică cu scopul de a afecta integritatea partidului sau a membrilor săi, va fi dezavuată și nu va fi asumată ca poziție oficială a organizației județene.
În acest moment, prioritatea PNL Argeș este câștigarea alegerilor locale și generale și toate eforturile noastre se îndreaptă în această direcție. În ciuda tuturor dezinformărilor aruncate în spațiul public, PNL Argeș funcționează ca o echipă bine sudată, axată pe câștigarea alegerilor locale și parlamentare. Tocmai din acest motiv atât organizația PNL Pitești, cât și celelalte organizații liberale locale vor respecta în totalitate deciziile care vor fi luate în Biroul Permanent Național și în Biroul Permanent Județean.
Opiniile care sunt exprimate în afara acestor hotărâri nu vor fi luate în considerare. Precizăm că toate deciziile care au fost luate în privința candidaților PNL pentru alegerile locale au fost făcute în urma unor profunde analize socio-politice, cu scopul de a garanta câștigarea acestui scrutin. Mai presus de interesele fiecărui membru și de declarațiie publice ale unora sau altora se află interesele și bunăstarea cetățenilor.
„Inflamările produse, recent, de unele exprimări politice firești sunt exagerate, așa ca este cazul să fac unele precizări. PNL a fost și va rămâne întotdeauna un partid democratic. În numele democrației, exprimarea unei opinii garantează sănătatea noastră politică. Asta nu înseamnă că PNL se rupe sau se scindează, așa cum vor unii să insinueze. Toți, indiferent de opiniile personale, muncim pentru acest partid – iar eu o fac cu responsabilitate, de 30 de ani. Tot eu vă spun că vom munci în continuare, scopul fiind unul singur: câștigarea alegerilor locale în 2020. Acesta este cel mai important obiectiv și pentru asta vom funcționa ca o echipă. Susțin candidaturile stabilite în Biroul Permanent Național și în Biroul Permanent Județean pentru alagerile locale. Strategia de partid este cea care, în cele din urmă, ne unește pe toți. Fie ca PNL să câștige!”, a precizat președintele PNL Pitești, Marius Postelnicescu.
“Voi susține orice candidatură care va fi propusă de Biroul Permanent Național și de Biroul Permanent Județean ale PNL. De asemenea, ca și până în prezent voi respecta și în viitor hotărârile forurilor statutare ale partidului. Prioritatea PNL Argeș, în acest moment, este câștigarea alegerilor locale”, a declarat Narcis Sofianu, președinte Liga Aleșilor Locali PNL. Departamentul de Comunicare al PNL ARGEŞ