Prefectul Emanuel Soare a anunţat că va închide localitatea Godeni, din nordul Argeşului, în contextul epidemiei de coronavirus şi a faptulului că muscelenii nu au respectat prevederile ordonanţelor militare, emise de Guvern. De asemenea şi comuna Bughea de Jos ar putea fi închisă.
“Localitatea Godeni este practic închisă! De mâine muscelenii vor vedea ce trebuie să înțelegem prin spiritul și litera ordonanțelor militare!”, a spus prefectul.
Prefectul Argeșului, Emanuel Soare, anunță că autoritățile locale din zona Câmpulung au întrunit comitetele locale pentru situații, de urgență, la recomandarea sa și au transmis măsurile propuse către Instituția Prefectului. La Câmpulung, a fost evidențiat faptul că cetățenii trebuie să poarte măști de protecție în locurile aglomerate, împreună cu solicitarea de a se închide localitățile Godeni și Bughea de Jos.
La Godeni, s-a stabilit faptul că se va verifica, cu o mai mare strictețe, respectarea măsurilor de izolare la domiciliu, s-a limitat programul de activitate al magazinelor, s-a stabilit obligativitatea purtării măștilor de protecție, dezinfectarea periodică a străzilor și a zonelor de intrare a instituțiilor publice.
Domnul prefectul Emanuel Soare nu comentează deciziile de mai sus, dar a dispus o serie de măsuri care să împiedice răspândirea virusului COVID-19 în nordul județului. Astfel, s-a luat decizia ca circulația persoanelor prin localitatea Godeni să fie controlată foarte strict. În plus, jandarmii vor controla cu mare atenție respectarea ordonanțelor militare în municipiul Câmpulung.
“În acest moment, localitatea Godeni este închisă, în fapt, prin existența, de astăzi, a patru echipaje permanente de poliție, la toate intrările/ieșirile din localitate. Toate persoanele care părăsesc gospodăriile sunt verificate, pentru a vedea dacă motivele deplasării sunt conforme ordonanțelor militare în vigoare. În caz contrar, persoanele nu sunt lăsate să se deplaseze, sunt amendate și întoarse în gospodăria proprie. Nu se permit excepții și nici abateri.
Impunerea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19 în Câmpulung se va realiza cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, începând cu data de 07.04.2020. Mâine dimineață muscelenii vor vedea, la fața locului, ceea ce trebuie să înțelegem că sunt ”spiritul și litera” ordonanțelor militare privitoare la prevenirea răspândirii COVID 19.
Insist asupra înțelegerii faptului că fiecare locuitor al Argeșului este responsabil pentru modul în care înțelege să respecte regulile stabilite prin ordonanțele de urgență, iar cetățenii care s-au întors din străinătate în această perioadă trebuie să înțeleagă că legile și regulile nu sunt opționale, ci obligatorii pentru toți”- a transmis prefectul Emanuel Soare.