Primăria Municipiului Pitești a efectuat recepția la terminarea lucrărilor pentru două obiective de investiții finalizate în luna mai a anului curent.
Primul dintre acestea, „Reabilitare strada Banu Mărăcine”, a fost realizat pe o lungime de 205 m și o suprafață totală ocupată de lucrări de 3.550 mp (carosabil + parcări + trotuare).
Investiția constă în extindere și reparații locale în carosabil, amenajare sistem rutier și parcări, asfaltare și amenajare trotuare, ridicare cămine la cotă, cu o valoare totală a lucrărilor executate și proiectate de 529.225, 49 lei fără TVA.
De asemenea, a fost realizat și obiectivul de investiții „Reabilitare strada Trivale – Tronson 3”, pe o lungime de 785 m, începând de la Schitul Trivale până la intersecția cu DJ 703E.
Lucrările au constat în amenajarea unui nou sistem rutier carosabil, piste de biciclete, trotuar, rigole pentru scurgerea apelor pluviale, cu o valoare totală de 1.192.062,66 lei fără TVA.
Ambele obiective de investiții au avut ca scop creșterea siguranței circulației autoturismelor și a circulației pietonale, precum și reducerea semnificativă a cantității de praf din aer, a noxelor poluante, a vibrațiilor și a zgomotului.