Cetățenii din Moșoaia ne-au trimis pe adresa redacției niște fotografii surprinse pe strada Dealului. Un camion plin cu moloz a fost descărcat într-o vâlcea. Intrebat cine i-a dat voie să facă așa ceva, șoferul a spus că are persmisiunea de la autorități. Contactat telefonic, viceprimarul Ion Necula, cu atribuții de primar, ne-a declarat: ”Da, știu despre ce este vorba. Omul a făcut-o de bună credință, au demolat niște stâlpi de la fostul C.A.P și piatra aia au adus-o acolo. Eu le-am spus să acopere râpa aia, pentru că la viituri oamenii nu mai pot trece. Este totul în regulă!”
In schimb, cetățenii au altă variantă: ”Nu este adevărat, locul acela este chiar în spatele caselor noastre. In curte la C.A.P se află o societate de dezmembrări auto și resturile care nu le mai trebuie le aruncă aici. După care, vin și cu dărâmături de la CAP să acopere resturile de la mașini, mai pun și ceva pământ și gata, tot pe acolo trece și un râu…”
Am intrat și în posesia unei filmări care susține spusele locuitorilor din Moșoaia.
Este, cei drept, o metodă ingenioasă ca în mijlocul unei vâlcele să arunci resturile de la un fost CAP pentru a o acoperi. Garda de Mediu ce părere are?