Prefectul Emanuel Soare a avut ieri o întrevedere cu reprezentanții primăriilor de municipii, orașe și comune care au în subordine piețe agroalimentare, sau au autorizat asemenea activități private, cu scopul de a găsi modalități ca producătorii agricoli să își poata vinde în continuare produsele.
Potrivit unui comunicat emis de Instituția Prefectului, soluțiile propuse au fost următoarele:
• Unde sunt piețe închise și se pot rabata pereții, se vor organiza pentru a le deschide în vederea reducerii infecțiilor cu noul coronavirus (conform HG 935/05.11.2020), astfel încât să fie funcționale ca spațiu deschis; • Acolo unde nu pot funcționa în acest fel, se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spațiile publice, pe alei, sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în zonele respective; • În cazul în care nu există această posibilitate, se vor organiza și autoriza de către autoritățile locale, piețe agroalimentare volante, în aer liber, pe alte amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli și cumpărătorilor. De asemena, se vor organiza piețe volante temporare, în spații ce vor fi identificate pe raza fiecărei localități în parte.