Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță un risc foarte ridicat de avalanșă în Munții Făgăraș, gradul 5 din 5, la peste 1800 de metri. Risc mare de avalanșă este și în munții Bucegi.
La peste 1800 m, după ninsorile din ultimele 24 de ore, stratul puțin rezistent și instabil de la suprafață atinge 80-90 cm, fiind alcătuit din zăpada ușoară, de tip pulver, căzută în ultimele două zile, după cum se observă și în sondajul efectuat la stație. Peste acesta se va mai depune un strat însemnat de zăpadă pulver. Stratul vechi, aflat dedesubt, este consolidat și stabil. În zonele adăpostite depunerile sunt mai consistente, iar în cele înalte sunt formate plăci recente de vânt. Datorită cantității mari de zăpadă instabilă, va exista riscul declanșării spontane a avalanșelor de dimensiuni mari și medii, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.
Sub 1800 m altitudine, stratul de zăpadă instabil de la suprafață este de asemenea însemnat, zăpada proaspătă fiind depusă peste stratul vechi, consolidat. Ninsorile care se vor înregistra în următoarele 24 de ore vor depune un strat nou, local consistent, care poate aluneca peste cel vechi, atât spontan, cât și la supraîncărcări mici, pe pantele mai înclinate, ducând la declanșarea de avalanșe.
În munții Bucegi, stratul de zăpadă depus în ultimele 24 de ore, împreună cu cel depus în zilele anterioare, este însemnat. În următoarele 24 de ore se vor mai adăuga 15-20 cm de zăpadă proaspătă, formând astfel un strat cu instabilitate ridicată, depus peste stratul vechi, consolidat și stabil. În zonele adăpostite depunerile vor fi mai consistente, iar în cele înalte sunt formate plăci recente de vânt. La peste 1800 m, atât spontan, cât mai ales la supraîncărcări, pe pantele suficient de înclinate, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul fiind amplificat în zonele cu depozite mai importante sau cu plăci de vânt.
Sub 1800 m altitudine, stratul de zăpadă nou căzut va atinge 30-40 cm, acesta fiind depus peste stratul vechi, consolidat și în mare parte înghețat. Acest strat poate aluneca peste cel vechi, îndeosebi la supraîncărcări, pe pantele mai înclinate, ducând la declanșarea de avalanșe mici și medii, potrivit ANM.