Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, până la ora 18:00, circulația este restricționată pe prima bandă pe Autostrada A1 București – Pitești, pe sensul către Capitală, între kilometrii 76 și 75, în zona localității Petrești, județul Dâmbovița, pentru efectuarea de reparații asfaltice.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.