TIR-ul ATI în care ieri au decedat trei persoane la spitalul Victor Babeș din Capitală este cel care a funcționat la Pitești până acum o lună, a declarat Emilian Soare, fostul prefect și actual subprefect al Argeșului. În unitatea mobilă se aflau opt pacienți, toți transferați vineri seara, după ce Spitalul de Ortopedie Foișor a fost evacuat, pentru a deveni spital COVID. Cele trei femei au murit în urma unei defecțiuni a instalației de oxigen.
„La Piteşti, unitatea mobilă a fost un real ajutor, consideră autorităţile. Spitalele din ambele oraşe au trimis, între timp, TIR-urile la Bucureşti, iar cel din Piteşti a ajuns la Spitalul Victor Babeş, unde luni seară au murit trei pacienţi, în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen.”a declarat Emilian Soare pentru news.ro.
Pe de altă parte, potrivit unui ordin din 12 martie al Centrului National de Coordonare si Conducere a Interventiei, unitatea mobilă de terapie intensivă din Pitești trebuia să ajungă la Spitalul de Urgență Sf Ioan din București, iar actualul prefect, Emilia Mateescu a afirmat că nu deține informații despre schimbarea traseului sau destinației TIR-ului, după ce acesta a fost relocat din Arges.